,

Cifoza

Cifoza dorsala

Cifoza reprezinta o deformare antero-posterioara a coloanei vertebrale toracale. Termenul de “cifoza” se refera in general la o o curbură spre anterior, exagerata si patologica.

Aceasta deformatie poarta si numele de cocoasa. Coloana persoanelor care sufera de cifoza poate arata normal sau poate prezenta o umflatura.

Cifoza este de mai multe tipuri:

  • cifoza posturala;
  • cifoza Scheuermann;
  • cifoza congenitala.

Simptomele cifozei pot include:

  • durerea de spate;
  • postura aplecata inainte sau prezenta cocoasei;
  • rigiditate musculară şi senzaţie de tensiune, de contractură a musculaturii spatelui;
  • coborârea şi aducerea în faţă a umerilor şi a capului;
  • scăderea mobilităţii trunchiului;
  • ingreunarea respiraţiei (în cifoza severă);
  • scăderea sensibilităţii tactile;
  • senzaţie de oboseală şi slăbiciune fizică.

Cauze

Afectiunile care pot detemina deformarea coloanei vertebrale sunt:

  • artrita degenerative a coloanei vertebrale;
  • osteoporoza;
  • spondilita anchilopoetica;
  • tuberculozaosoasa si alte infectii ale coloanei vertebrale;
  • formaţiuni tumorale primare sau metastaze osoase;
  • afectiuni care pot determina paralizia, cum sunt encefalopatia infantila sau poliomielita care determina o rigidizare a oaselor coloanei;
  • distrofii musculare;
  • tulburări ale metabolismului.

Prevenirea cifozei

Cifoza poate uşor evitata de catre persoanele care nu sufera de alte afectiuni musculo-scheletale prin prevenirea acestor vicii de pozitie, daca practica activitati fizice variate si printr-o alimentatie bogata in vitamine si minerale. Evitarea/corectarea supraponderalitatii si subponderalitatii sunt importante. Este important sa se tina cont de toate acestea inca de la varste fragede.

Tratament

Tratamentul cifozelor este unul complex si depinde de varsta pacientului si de gradul de deformare.

Tratamentul in cifoze, urmareste atingerea urmatoarele obiective:

  • corectarea pozitiei vicioase;
  • realiniamentul coloanei vertebrale;
  • recastigarea mobilitatii vertebrale;
  • tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale si a pectoralilor punandu-se accent pe muschii extensori ai coloanei;
  • combaterea contracturilor, in cazul in care acestea sunt prezente;
  • reducerea durerii (după caz);
  • prevenirea reaparitiei cifozei.

Programul de tratament consta in kinetoterapie ce presupune exercitii fizice de corectare si mentinere a posturii; exercitii de stretching; exercitii respiratorii; mobilizari ale coloanei vertebrale.

Kinetoterapia se asociaza cu masajul terapeutic care are efect relaxant si decontracturant, reduce durerea. Cu laserterapia si electroterapia care sunt bine cunoascute pentru efectele lor sedative, vasculotrofice, antiinflamatoare, antalgice. Toate aceste terapii impreuna formeaza terapia combinata care ajuta la cresterea randamentului recuperarii si obtinerea unor efecte benefice si de durata.

Tratamentul ortopediceste indicat pentru cifozele mai avansate, între 40-80 de grade, si presupune aplicarea de corsete sau aparate gipsate.

Folosirea corsetului la copii şi adolescenţi sub 16 ani este foarte des folosită pentru eficienta crescuta de oprire a agravarii cifozei si in corectarea sa, in ciuda incomoditatii pe care o resimte pacientul. Trebuie purtat 24 ore din 24 timp de un an, dupa care se intrerupe purtarea sa si se evalueaza rezultatul. La pacientul adult corsetul nu are eficienta intrucat scheletul si-a incheiat dezvoltarea.

Cand această abordare terapeutica nu are eficienta se indica tratamentul chirurgical.

Intervenţia chirurgicala este necesara in cifozele severe, de peste 80 de grade. Presupune anestezierea totala a pacientului si producerea unei incizii prin care se va efectua procedura. Corectarea chirurgicala a cifozei implica tehnici precum artrodezarea – fuziunea chirurgicala a vertebrelor afectate si repozitionarea; vertebroplastia – reconsolidarea vertebrelor afectate, folosirea de grefe osoase si introducere unor instrumente de osteosinteza ce ajuta la consolidarea in timp a pozitiei corectate chirurgical – tije, suruburi, sarme pentru uz chirurgical.

/de

Masajul prenatal

Sarcina este o perioada frumoasa si speciala pentru fiecare femeie iar aceasta stare de graviditate o face sa se simta fericita si pe deplin implinita.

Sarcina aduce mamei atat schimbari emotionale datorate hormonilor dar si schimbari fizice odata cu cresterea burticii. Odata cu inaintarea in varsta a sarcinii centrul de greutate se modifica, greutatea corporala creste si pot aparea dureri de spate, de articulatii, edeme la nivelul gambelor, senzatia de greutate globala, etc.

Pentru a ameliora aceste simptome viitoarea mamica poate face exercitii fizice sub indrumarea unui kinetoterapeut si masaj.

Masajul prenatal trebuie sa fie efectuat de catre un specialist. Masajul se face, de preferat, cu uleiuri naturale cu miros delicat si este efectuat folosind manevre usoare si nedureroase.

Masajul prenatal are urmatoarele beneficii:

– imbunatateste circulatia sangvina si limfatica;

– detensioneaza/decontractureaza musculatura;

– regleaza tensiunea arteriala;

– amelioreaza tensiunea din articulatii;

– ajuta la calmarea sistemului nervos.

Precautii:

Deoarece in corpul femeii se petrec o multime de schimbari, masajul prenatal nu se recomanda in primul trimestru de sarcina deoarece poate provoca avort spontan, dar este recomanadat in trimestrele doi si trei pentru dobandirea unei conditii fizice si psihice foarte bune.

Deasemenea,masajul nu poate fi efectuat daca:

-se pierde o cantitate semnificativa de sange sau lichid amniotic;

-varice;

-iritatii ale pielii;

-varsaturi;

-febra;

-dureri abdominale;

-boli contagioase.

Masajul se poate efectua pana in ultima zi a sarcinii pentru cresterea starii de bine, relaxare si confort psihic.

/de

Sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian, numit si neuropatia mediana a incheieturii mainii. Se manifesta clinic prin senzatii de amorteala si durere la nivelul mainii, datorita compresiei nervului median, in structura anatomica fibro- osoasa, numita tunel carpian.

Datorita faptului ca tunelul carpian este o structura ingusta si inextensibila, dar cu un continut dens, orice modificare de calibru a structurilor ce il traverseaza se va rasfrange si asupra nervului median.

Simptome:

Simptomele sindromului de tunel carpian pot sa apara la o singura mana sau la ambele maini.

  • amorteala, furnicaturi si durere in mana;
  • durere asemanatoare unui soc electric – se resimte mai ales la nivelul policelui, indexul si degetul al treilea;
  • dureri ce iradiaza catre brat si umar.

Simptomele initiale, apar si dispar, dar, in timp, ele pot deveni constante, iar anumite miscari pe care le facem in mod curent in viata de zi cu zi cum ar fi incheierea nasturilor de la camasa, pot deveni dificile. In timp musculatura policelui se atrofiaza.

Cauzele:

  • ereditatea este factorul cel mai important – tunelurile carpiene sunt mai mici, la unele persoane, iar aceasta trasatura poate fi transmisa ereditar;
  • utilizarea excesiva a mainii;
  • schimbarile hormonale legate de sarcina;
  • varsta – boala apare mai frecvent la persoanele in varsta;
  • afectiuni medicale, inclusiv diabetul zaharat, artrita reumatoida si dezechilibrul glandei tiroide;
  • tumori aparute la acest nivel;
  • acumularii de lichid in interiorul tunelului carpian;
  • fumatul.

In cele mai multe cazuri de sindrom de tunel carpian, nu exista doar o singura cauza.

Tratamentul neoperator include:

  • Purtarea unei orteze în timpul nopţii vă va împiedica să vă îndoiţi încheietura mâinii în timpul somnului. Menţinerea încheieturii mâinii într-o poziţie dreaptă sau neutră reduce presiunea asupra nervului din tunelul carpian;
  • Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, pot ajuta la ameliorarea durerii şi a inflamaţiei;
  • Schimbări de activitate;
  • Exerciţii medicale. Unii pacienţi pot beneficia de exerciţii care ajută mişcarea nervului median la nivelul tunelului carpian. Exerciţii specifice pot fi recomandate de:

Kinetoterapia

  • Mobilizarea osoasa carpala si intinderea retinaculului flexor pentru a deschide tunelul carpian;
  • Exercitiile de alunecare a nervilor si a tendoanelor pentru a asigura miscarea completa a nervilor fara restrictii;
  • Extensibilitatea tesuturilor musculare si moi;
  • Coloana vertebrala cervicotoracica pentru a corecta orice durere iradianta;
  • Metoda de prindere cu mana si intarirea antebratului in fazele ulterioare;
  • Postura, exercitii de dexteritate si motricitate fina.
  • Masaj
  • Terapia prin masaj poate ajuta la tratarea si prevenirea sindromului tunelului carpian prin promovarea circulatiei, ameliorarea inflamatiei, ajutarea la eliminarea reziduurilor metabolice si calmarea muschilor si tendoanelor iritate.

Hidroterapie
Un terapeut fizic poate prezenta pacientilor cu sindrom de tunel carpian optiunea de a face hidroterapie de contrast. Acest remediu alternativ este eficient nu numai pentru ameliorarea durerii, ci si pentru scaderea inflamatiei si pentru promovarea procesului natural de vindecare al organismului. In timpul unei sesiuni, mana si incheietura mainii afectate pot fi scufundate in apa calda pentru cateva minute, urmate de un interval mai scurt de expunere la apa rece.

Tratamentul chirurgical

Dacă tratamentul non-chirurgical nu scuteşte simptomele după o perioadă de timp, medicul poate recomanda intervenţia chirurgicală.
Decizia de a avea o intervenţie chirurgicală se bazează pe severitatea simptomelor – câtă durere şi amorţeală aveţi în mână. În cazurile de lungă durată cu amorţeală constantă şi risipirea musculaturii degetelor, chirurgia poate fi recomandată pentru a preveni deteriorarea ireversibilă de un interval mai scurt de expunere la apa rece.

/de

Platfusul

Platfusul (piciorul plat) este cea mai frecventa forma a tulburarilor de statica ale piciorului. Platfusul este o malformatie congenitala a piciorului care se mai numeste si “picior plat”, deoarece talpa este prea putin arcuita. Aceasta afectiune se regaseste la toti bebelusii, se nasc cu ea.

Platfusul este o afeciune frecventa in randul copiilor si nu numai. Pana la varsta de 2 ani, piciorul plat este considerat fiziologic (normal), nu se discuta despre platfus. Piciorul plat este o deficienţă care afectează atât musculatura cat si articulaţiile si oasele piciorului.

Cauze

Piciorul plat poate aparea datorita:

– unei insuficiente musculoligamentare (laxitate ligamentara) dar si ;

– in cadrul rahitismului,

– tulburarilor de crestere,

– pubertatii,

– obezitatii,

– sedentarismului,

– piciorului controlateral amputat.

De asemenea, mai apare si ca o complicatie in cazul afectarii soldului sau genunchiului din diferite cauze.

Complicaţii date de piciorul plat:

Daca nu se acorda o atentie deosebita acestei afectiuni, mersul si aspectul fizic ale copilului vor avea de suferit.

Urmările platfusului pot lua forme diferite, precum: genu valgum, bascularea bazinului spre posterior, coxartroza, gonartroza, discopatie cervicodorsolombară, scolioza, cifoza sau lordoza.

Pe langă aceste afecţiuni se mai pot întâlni tulburări de ordin respirator sau chiar cardiovascular (foarte rar) datorită unor dezechilibre grave de statică vertebrală.

Tratament

Piciorul plat se poate rezolva prin kinetoterapie. În cazul în care pacientul a fost diagnosticat cu această boală se recomandă imediat începerea procedurilor de kinetoterapie.

Recuperarea prin kinetoterapie presupune multă muncă și răbdare. Sedintele de kinetoterapie se vor efectua intr-un cabinet,asistate de catre kinetoterapeut. Exercitiile trebuiesc continuate și acasă, având sfatul specialiștilor.

Intervenția chirurgicală, este indicată doar în cazuri grave și doar după vârsta de 10 anișori.

Obiectivele tratamentului de recuperare piciorul plat

Kinetoterapia urmăreşte:

– tonifierea musculaturii piciorului,

– remobilizarea articulaţiilor,

– reducerea durerii prin relaxare la nivel local,

– promovarea controlului motor pe fiecare etapă: mobilitate, stabilitate, mobilitate controlata, abilitate;

– combatarea atitudinilor defectuase

– reeducarea mersului patologic.

Dacă platfusul este parte a altei afecţiuni, atunci trebuie tratată şi boala de baza pentru a avea rezultate.

/de

Torticolisul congenital

Torticolisul congenital este o scurtare a muschiului sternocleidomastoidian .

Simptomatologie

Copilul care are aceasta afectiune are capul inclinat pe partea afectata (a muschiului scurtat) si rasucit spre partea opusa. Se va abserva o preferinta a copilului de a dormi sau a privi mai mult catre o parte.

Cauze

Cel mai des copiii dezvolta torticolis intrauterin din cauza pozitiei ” inghesuite”, mai ales daca coboara devreme cu capul in bazinul mamei si raman „blocati” acolo mult timp.

Mai poate aparea si in timpul unei nasteri fortate sau cand se folosesc vid extractorul sau forcepsul deoarece se face o intindere a muschiului si se creeaza o contractura sau o lezare a muschiului creandu-se o zona cicatriciala care poate „strange” muschiul.

Torticolisul mai poate aparea si dupa nastere daca parintii obisnuiesc sa tina copilul mai mult pe un umar, pe o mana, mama sa il tina mai mult la un san sau sa il culce mai mult pe o parte decat pe cealalta.

Tratament

Torticolisul congenital se tratateaza cu ajutorul unor exercitii blande care intind muschiul scurtat.

Aceste exercitii sunt realizate de catre Kinteoterapeut si de catre parinti la domiciliu.

Daca in 2-3 luni torticolisul nu se amelioreaza se recomanda un consult ortopedic amanuntit deoarece acesta poate avea alte cauze.

Recuperarea torticolisului congenital este cu atat mai rapida si mai putin dureroasa cu cat exercitiile se incep mai repede.

/de
,

Poliartrita reumatoida

Poliartrita reumatoida

Reprezinta o boala inflamatorie cronica sistemica cu etiologie necunoscuta, caracterizata mai ales prin afectarea articulatiilor care de obicei evolueaza continuu spre degradare, avand ca rezultat instalarea inflamatiilor, a incapacitatilor si in majoritatea cazurilor a handicapurilor.

Tendinta spre evolutie si agravare justifica aplicarea conceptului de profilaxie secundara, iar cea inflamatorie pe cel de recuperare. Din acest motiv, metodologia celor doua tipuri de asistenta se intriga.

De asemenea nu trebuie uitat faptul ca poliartrita reumatoida nu este o boala doar a articulatiilor, mai poate afecta treptat si alte organe ( rinichi, plamani, cord si ochi).

In stadiul avansat, articulatiile se tumefiaza, se deformeaza si anchilozeaza, ceea ce duce la incapacitate functionala, stari de epuizare si atrofierea muschilor din jurul articulatiilor.

Cauza aparitiei poliartritei reumatoide nu se cunoaste, insa boala este considerata a fi autoimuna.

Se stie ca factorii de mediu pot juca un rol important in declansarea acestei boli. Sistemul imunitar ataca tesuturile articulare moi si pe cele conjuctive din componenta altor structuri ale corpului, cum ar fi vasele sanguine si plamanii.

In final, apar in articulatiile afectate deformari, instabilitati si fibroza, dar se si produc eroziuni ale cartilajelor, oaselor si ligamentelor articulare. Viteza de distrugere a articulatiilor variaza de la persoana la persoana, tabloul clinic fiind influentat de numerosi factori printre care si predispozitia genetica.

Simptome

Varsta medie de aparitie a acestei boli este de 35-50 de ani, pentru 80% dintre pacienti, poliartrita poate aparea de fapt la orice varsta, inclusiv in copilarie, referindu-ne la poliartrita reumatoida juvenila, cu o frecventa de doua ori mai mare la fete, decat la baieti.

Cele mai frecvente simptome de debut sunt urmatoarele:

  • debutul este de obicei lent, insidios, dar poate fi si brusc, cu inflamatia simultana a mai multor articulatii;
  • durerea in articulatiile inflamate este principalul simptom clinic;
  • limitarea mobilitatii unei articulatii (redoare) pentru cel putin o ora, in cursul diminetii;
  • dureri musculare;
  • tumefierea articulatiilor, unde se pot produce compesiale nervilor, ducand la aparitia anesteziei;
  • scadere in greutate;
  • oboseala, stare de disconfort.

Aceste simptome apar treptat, in decursul mai multor luni si nu trebuie ignorate. Poliartrita reumatoida este o boala invalidanta, cu evolutie cronica si complicatii severe.

Tratament

Tratamentul poliartritei reumatoide poate fi pe bază de antiinflamatori, corticosteroizi, imunosupresoare sau alte medicamente care încetinesc agravarea bolii. Pe lângă acest tratament medicamentos, se recomandă și repausul care ameliorează durerea, evitarea efortului și presiunea aplicată articulațiilor afectate, precum și adoptarea unei diete sănătoase.

Kinetoterapia intra in actiune concomitent cu celelalte mijloace recuperatorii, in cadrul planului terapeutic general, fara a exclude alte terapii, iar scopul programelor kinetoterapeutice este ca prin aplicarea lor pacientii sa se reintegreze in viata socio-profesionala de la care au fost oarecum privati. Actualmente, tratamentele disponibile sunt capabile sa aduca o scadere a durerilor survenite ca si manifestare a bolii, scaderea intr-un anumit grad a inflamatiei cat si imbunatatirea circulatiei periferice.

Obiectivele kinetoterapiei

  • Prevenirea si combaterea durerii si a inflamatiei;
  • Realiniamentul segmentelor si corectarea axelor articulare;
  • Mentinerea sau cresterea mobilitatii articulare;
  • Mentinerea sau cresterea fortei si rezistentei musculare;
  • Tratamentul individualizat si permanet adaptat bolii;

Tratamentul prin masaj are de asemeni un rol deosebit in tratamentul bolnavului cu poliartrita reumatoida, efectele benefice ale acestuia fiind resimtite la nivelul tegumentelor, al circulatiei periferice de retur si asupra starii psihice ale bolnavului inducandu-i o stare de bine si comfort emotional.

Terapia ocupationala joaca un rol foarte important in rutina recuperarii, aceasta urmarind refacerea mobilitatii articulare sub toate componentele ei: amplitudinea articulara, forta si rezistenta musculara si abilitatea miscarilor in scopul castigarii unei maxime independente la domiciliu cat si la locul de munca.

Intreg tratamentul kinetoterapeutic trebuie asistat si indrumat de catre un specialist, kinetoterapeut sau terapeut ocupational.

/de