,

Lordoza

Lordoza este o deviatie a coloanei vertebrale, in plan sagital cu convexitatea anterioara, prin accentuarea curburilor fiziologice. Devine patologica cand curbura lordotica fiziologica este depasita ca amplitudine, sau cand este localizata in regiunea dorsala.

Cauze

Lordoza poate afecta persoanele de toate vârstele.

  • Discitita – reprezinta infectia spatiului de disc intervertebral;
  • Cifoza – forteaza spatele la compensarea dezechilibrului aparut la nivel superior;
  • Obezitatea- de obicei forteaza persoanele obeze sa se lase pe spate pentru a ameliora dezechilibrul (din cauza abdomenului voluminos)
  • Osteoporoza – este o boala a densitatii oaselor care influenteaza diminuarea inaltimii vertebrelor, factor ce afecteaza sanatatea coloanei;
  • Spondiolistoza – apare atunci cand vertebra prolapseaza anterior fata de restul coloanei vertebrale si afecteaza in deosebi coloana lombara.

Alti factori:

  • sedentarismul – statul in pozitia sezut timp indelungat: stat la birou, sofat, acestea pozitii duc in timp la contracturi ale unor grupe musculare, acesti muschi nefiind folositi se scurteaza pe cand alti muschi se atrofiaza si se alungesc. Si astfel apare un dezechilibru de forte si tonus la nivelul musculaturii spatelui si abdomenului.
  • femeile gravide – in timpul sarcinii muschii abdominali sunt supusi timp indelungat unei greutati mari si pe masura ce sarcina creste ei se alungesc. Dupa nastere acesti muschi se subtiaza, fenomen ce duce la slabirea zonei lombare si abdominale.
  • congenitale – in androplazie, o boala congenitala caracterizata prin stoparea cresterii oaselor membrelor inferioare, deformari vertebrale sunt fregvente din cauza asimetriei scheletului osos.

Simptome

  • curbura regiunii lombare foarte curbata spre inapoi (se poate vedea din lateral, cu regiunea fesiera usor mai proeminenta);
  • un spațiu intre regiunea inferioara a spatelui si podea cand persoana sta intinsa pe spate pe podea;
  • durere si disconfort in regiunea inferioara a spatelui;
  • tulburari de locomotie si afectarea mobilitatii in anumite zone;
  • amorteala;
  • furnicaturi;
  • slabiciune;
  • dificultati in mentinerea controlului muscular daca sunt afectati si nervii de la acest nivel.

Tratamentul ce se efectueaza este in general de mai multe luni sau ani, in raport cu varsta si deformatiile prezente si va fi reluat in caz de reusita. De asemenea urmarirea subiectului tratat va fi facută continuu, iar la copii, pana la sfarsitul perioadei de crestere.

Kinetoterapia regiunii lombo-sacrate consta in efectuarea unor miscari pasive si active.

Eliminarea posturilor vicioase care accentueaza lordoza:

  • Constientizarea si deprinderea posturarii corecte si sanatoase Stabilizarea coloanei vertebrale;
  • Corectarea curburilor patologice;
  • Eliminarea durerilor la nivelul spatelui
  • Eliminarea contracturilor musculaturii paravertebrale;
  • Tonifierea musculaturii abdominale si fesiere in regim de scurtare;
  • Tonifierea musculaturii spinale lombare in regim de alungire;
  • Imbunatatirea supletei articulatiilor intervertebrale;
  • Stimularea secretiei de lichid sinovial intraarticular;
  • Deprinderea unei respiratii corecte diafragmatice;
  • Prevenirea compensarii prin curbura cifotica dorsala;

–  Procedura de kinetoterapie reprezinta practic terapia de baza in tratamentul lordozei, fiind indispensabila. Kinetoterapia are ca si principiu de corectare, redresarea coloanei vertebrale lombare si a bazinului, prin tonifierea si cresterea musculaturii flexoare a abdomenului si prin tonifierea fesierilor, concomitent cu relaxarea reflexa a musculaturii extensoare lombare, a spatelui. Kinetoterapia are deasemenea un important rol in educarea respiratiei diafragmatice, considerandu-se ca lordoza ar putea fi cauzata si de aceasta disfunctionalitate a sistemului respirator.

–  Procedura de electroterapie, sau folosirea curentilor electrici in scop terapeutic, urmareste reducerea contracturilor musculare, ameliorarea durerilor la nivelul musculaturii paravertebrale, precum si cresterea fortei musculare.

–  Procedura de laser terapeutic stimuleaza circulatia, stimuleaza secretia de lichid sinovial, reduce procesele aderentiale intraarticulare si creste metabolismul celular.

–  Procedura de masaj terapeutic reprezinta o terapie complementara kinetoterapiei si in general completeaza eficient programul de recuperare prin tehnicile si manevrele sale specifice, avand ca principal scop, reducerea durerilor, a contracturilor musculare, cresterea flexibilitatii, ameliorarea respiratiei precum si obtinerea unei bune stari fizice generale.

Displazia de sold

Displazia de sold o afectiune congenitala caracterizata prin pozitia anormala a capului femural in articulatia soldului (se misca anormal sau poate chiar sa iasa din articulatie – luxatia soldului). In displazia de sold, cavitatea in care se fixeaza capul femural este prea superficiala sau mai putin adancita, iar acest lucru permite capului femurului sa alunece partial sau total in afara cavitatii.

Cauze

Cauzele exacte pentru aparitia displaziei nu sunt cunoscute pe deplin. Cauza ar putea fi pozitia pe care o adopta bebelusul in burtica mamei, fapt care mareste presiunea exercitata asupra ligamentelor, soldurilor si oaselor sale. Odata cu trecerea timpului, displazia netratata sau tratata incorect se poate transforma in luxatie de sold.

Simptome

Displazia de sold la sugari poate fi recunoscuta dupa urmatoarele aspecte: limitarea abductiei coapselor; in mod normal, coapsele se pot departa pana la planul pe care sta copilul, dar in displazia de sold, coapsele se pot departa doar sub un unghi de 90 de grade,  miscarea de rotatie a coapsei este exagerata.

Existenta mai multor pliuri tegumentare decat normal la nivelul coapsei pe partea interna si subfesier, care se inregistreaza doar la 10% dintre cazuri, dar nu este un semnal specific al acestei afectiuni.

Atunci cand copilul incepe sa mearga, in displazia de sold exista anumite semne evidente, precum: scurtarea membrului inferior luxat, devierea fantei vulvare spre piciorul luxat (la fetite), sprijinul pe piciorul bolnav se face inclinand toracele de aceeasi parte in vreme ce bazinul se inclina in jos spre partea opusa.  In luxatiile bilaterale mersul este leganat, iar atunci cand copilul sta in picioare, apare o curbura a coloanei la nivel  lombar accentuate, cu spatiu mare intre fetele interne ale coapselor.

Tratament

Prognosticul pentru displazia de sold depinde de precocitatea diagnosticului si tratamentului. Displazia de sold diagnosticata si tratata inainte de mers are un prognostic bun si foarte bun (in primele 6 luni de viata, sansele de succes se ridica la 95%). In cazul copiilor care au inceput sa mearga, prognosticul este variabil, fiind legat de varsta la care se incepe tratamentul, tipul acestuia, de complicatiile care pot sa apara.

Tratamentul este ortopedic (prin imobilizarea in ham sau aparate gipsate succesive de cate 30 zile, cu schimbarea progresiva a pozitiei coapselor) sau chirurgical. La varsta mica, tratamentul poate fi nechirurgical si consta in utilizarea de atele sau hamuri (cel mai folosit fiind hamul Pavlik).

Tratamentul kinetoterapeutic consta in exercitii de refacere a stabilitatii, abilitatii si miscarii controlate; exercitii active, izometrice; exercitii de relaxare a muschiilor cvadricepsi si adductori; exercitii de remobilizare a coloanei vertebrale lombare; basculari ale bazinului; stretching.

Electroterapia este renumita pentru efectele sale de reducere a durerii, a inflamatiei, de imbunatatire a circulatiei sanguine si mai ales de stimulare a musculaturii slabite.

Masajul terapeutic actioneaza local asupra durerilor de tip nevralgic, musculare si articulare, efecte favorabile asupra starii generale de imbunatatire a somnului, indepartare a oboselii musculare. Toate aceste terapii se strang sub numele de terapie combinata renumita pentru efectele sale benefice.