,

Diastaza abdominala

DIASTAZA ABDOMINALA, sub denumirea medicala de diastaza sau dehiscenta abdominala, separatia muschilor abdomenului se prezinta ca un spatiu distantat de la capul sternului pana la ombilic, evidentiat mai ales prin incordare (de 2,7 cm sau mai mare intre muschii din partea stanga si cea dreapta), fiind foarte des intalnita in randul gravidelor (aproximativ 30% din femeile insarcinate – conform unor alte studii un procent de 100% din femei se confrunta in ultimul trimestru cu o forma de diastaza abdominala).

În timpul sarcinii, printre zecile de transformări prin care trece organismul tău, are loc şi subţierea, alungirea şi îndepărtarea muşchilor abdominali drepţi, pentru a face loc uterului să se extindă. Muşchii abdominali drepţi sunt cei de pe-o parte şi alta a liniei mediane a abdomenului. Sunt muşchi lungi, cu fibre verticale şi sunt cei care dau aspectul de “pătrăţele” la sportivi.

Teoretic, diastaza se îngustează în mod natural în primele săptămâni după naștere. Practic însă, la o bună parte dintre femei (până la două treimi în cazul celor aflate la a doua sarcină), aceşti muşchi rămân depărtaţi şi după naştere. Ce înseamnă asta? Înseamnă ca este posibil ca, în ciuda faptului că ai reuşit să ajungi la numărul de kilograme dorite, burta ta să semene în continuare cu cea a unei femei însărcinate.

Câteva dintre consecințele diastazei abdominale în timpul sarcinii sunt următoarele:

  • Podeaua pelvină își pierde fermitatea, provocând prolaps, incontinență urinară și dureri constante în zona pelviană;
  • Apariția unei umflături în mijlocul abdomenului în timpul antrenamentului fizic;
  • Slăbirea sprijinului asupra organelor interne;
  • Lăsarea pielii în zona abdomenului;
  • Arsuri, digestie proastă și senzație de greutate la stomac;
  • Dureri de spate;
  • Hernie ombilicală, inghinală sau abdominală.

Factori de risc

  • gravidelor care au peste 35 de ani;
  • gravidele care au gemeni sau tripleţi;
  • mamelor care au născut prin cezariană;
  • este greutatea mare a copilului la naştere.

Tratament

Kinetoterapia

– Recuperarea poate dura doar 2-3 luni sau poate dura un an, în funcţie de cât de depărtaţi sunt muşchii. Însă chiar şi după aceea, orice revenire la exercițiile clasice pentru abdomen ar putea duce din nou la separarea mușchilor abdominali drepţi.
Vestea bună este însă că diastaza abdominală poate fi tratată (sau măcar ameliorată) chiar dacă a trecut deja mai mult timp de la naştere.

Chirurgical

Daca nu se remediaza de la sine (de obicei in decurs de 8 saptamani de la nastere), diastaza abdominala este o problema cu care se poate trai. Daca totusi va deranjeaza, exista in acest sens si posibilitatea unei interventii chirurgicale denumita abdominoplastie;
Chirurgul efectueaza o plicatura (impatureste) si coase laolalta puntea centala slabita, uneori operatia putand fi efectuata laparoscopic.

,

Lordoza

Lordoza este o deviatie a coloanei vertebrale, in plan sagital cu convexitatea anterioara, prin accentuarea curburilor fiziologice. Devine patologica cand curbura lordotica fiziologica este depasita ca amplitudine, sau cand este localizata in regiunea dorsala.

Cauze

Lordoza poate afecta persoanele de toate vârstele.

  • Discitita – reprezinta infectia spatiului de disc intervertebral;
  • Cifoza – forteaza spatele la compensarea dezechilibrului aparut la nivel superior;
  • Obezitatea- de obicei forteaza persoanele obeze sa se lase pe spate pentru a ameliora dezechilibrul (din cauza abdomenului voluminos)
  • Osteoporoza – este o boala a densitatii oaselor care influenteaza diminuarea inaltimii vertebrelor, factor ce afecteaza sanatatea coloanei;
  • Spondiolistoza – apare atunci cand vertebra prolapseaza anterior fata de restul coloanei vertebrale si afecteaza in deosebi coloana lombara.

Alti factori:

  • sedentarismul – statul in pozitia sezut timp indelungat: stat la birou, sofat, acestea pozitii duc in timp la contracturi ale unor grupe musculare, acesti muschi nefiind folositi se scurteaza pe cand alti muschi se atrofiaza si se alungesc. Si astfel apare un dezechilibru de forte si tonus la nivelul musculaturii spatelui si abdomenului.
  • femeile gravide – in timpul sarcinii muschii abdominali sunt supusi timp indelungat unei greutati mari si pe masura ce sarcina creste ei se alungesc. Dupa nastere acesti muschi se subtiaza, fenomen ce duce la slabirea zonei lombare si abdominale.
  • congenitale – in androplazie, o boala congenitala caracterizata prin stoparea cresterii oaselor membrelor inferioare, deformari vertebrale sunt fregvente din cauza asimetriei scheletului osos.

Simptome

  • curbura regiunii lombare foarte curbata spre inapoi (se poate vedea din lateral, cu regiunea fesiera usor mai proeminenta);
  • un spațiu intre regiunea inferioara a spatelui si podea cand persoana sta intinsa pe spate pe podea;
  • durere si disconfort in regiunea inferioara a spatelui;
  • tulburari de locomotie si afectarea mobilitatii in anumite zone;
  • amorteala;
  • furnicaturi;
  • slabiciune;
  • dificultati in mentinerea controlului muscular daca sunt afectati si nervii de la acest nivel.

Tratamentul ce se efectueaza este in general de mai multe luni sau ani, in raport cu varsta si deformatiile prezente si va fi reluat in caz de reusita. De asemenea urmarirea subiectului tratat va fi facută continuu, iar la copii, pana la sfarsitul perioadei de crestere.

Kinetoterapia regiunii lombo-sacrate consta in efectuarea unor miscari pasive si active.

Eliminarea posturilor vicioase care accentueaza lordoza:

  • Constientizarea si deprinderea posturarii corecte si sanatoase Stabilizarea coloanei vertebrale;
  • Corectarea curburilor patologice;
  • Eliminarea durerilor la nivelul spatelui
  • Eliminarea contracturilor musculaturii paravertebrale;
  • Tonifierea musculaturii abdominale si fesiere in regim de scurtare;
  • Tonifierea musculaturii spinale lombare in regim de alungire;
  • Imbunatatirea supletei articulatiilor intervertebrale;
  • Stimularea secretiei de lichid sinovial intraarticular;
  • Deprinderea unei respiratii corecte diafragmatice;
  • Prevenirea compensarii prin curbura cifotica dorsala;

–  Procedura de kinetoterapie reprezinta practic terapia de baza in tratamentul lordozei, fiind indispensabila. Kinetoterapia are ca si principiu de corectare, redresarea coloanei vertebrale lombare si a bazinului, prin tonifierea si cresterea musculaturii flexoare a abdomenului si prin tonifierea fesierilor, concomitent cu relaxarea reflexa a musculaturii extensoare lombare, a spatelui. Kinetoterapia are deasemenea un important rol in educarea respiratiei diafragmatice, considerandu-se ca lordoza ar putea fi cauzata si de aceasta disfunctionalitate a sistemului respirator.

–  Procedura de electroterapie, sau folosirea curentilor electrici in scop terapeutic, urmareste reducerea contracturilor musculare, ameliorarea durerilor la nivelul musculaturii paravertebrale, precum si cresterea fortei musculare.

–  Procedura de laser terapeutic stimuleaza circulatia, stimuleaza secretia de lichid sinovial, reduce procesele aderentiale intraarticulare si creste metabolismul celular.

–  Procedura de masaj terapeutic reprezinta o terapie complementara kinetoterapiei si in general completeaza eficient programul de recuperare prin tehnicile si manevrele sale specifice, avand ca principal scop, reducerea durerilor, a contracturilor musculare, cresterea flexibilitatii, ameliorarea respiratiei precum si obtinerea unei bune stari fizice generale.

Masajul prenatal

Sarcina este o perioada frumoasa si speciala pentru fiecare femeie iar aceasta stare de graviditate o face sa se simta fericita si pe deplin implinita.

Sarcina aduce mamei atat schimbari emotionale datorate hormonilor dar si schimbari fizice odata cu cresterea burticii. Odata cu inaintarea in varsta a sarcinii centrul de greutate se modifica, greutatea corporala creste si pot aparea dureri de spate, de articulatii, edeme la nivelul gambelor, senzatia de greutate globala, etc.

Pentru a ameliora aceste simptome viitoarea mamica poate face exercitii fizice sub indrumarea unui kinetoterapeut si masaj.

Masajul prenatal trebuie sa fie efectuat de catre un specialist. Masajul se face, de preferat, cu uleiuri naturale cu miros delicat si este efectuat folosind manevre usoare si nedureroase.

Masajul prenatal are urmatoarele beneficii:

– imbunatateste circulatia sangvina si limfatica;

– detensioneaza/decontractureaza musculatura;

– regleaza tensiunea arteriala;

– amelioreaza tensiunea din articulatii;

– ajuta la calmarea sistemului nervos.

Precautii:

Deoarece in corpul femeii se petrec o multime de schimbari, masajul prenatal nu se recomanda in primul trimestru de sarcina deoarece poate provoca avort spontan, dar este recomanadat in trimestrele doi si trei pentru dobandirea unei conditii fizice si psihice foarte bune.

Deasemenea,masajul nu poate fi efectuat daca:

-se pierde o cantitate semnificativa de sange sau lichid amniotic;

-varice;

-iritatii ale pielii;

-varsaturi;

-febra;

-dureri abdominale;

-boli contagioase.

Masajul se poate efectua pana in ultima zi a sarcinii pentru cresterea starii de bine, relaxare si confort psihic.

,

Gimnastica prenatala

Gimnastica prenatala – Sarcina este o perioada foarte frumoasa si emotionanta in viata unei femei facand-o sa se simta complet implinita.

Sarcina vine cu multe schimbari emotionale si fizice de aceea viitoarele mamici participa la o multime de cursuri: cursuri pentru nastere, cursuri pentru ingrijirea bebelusului, prim ajutor dar si la cursuri de gimnastica prenatala.

Sarcina aduce schimbari asupra fizicului viitoarei mamici astfel ca, treptat, cu fiecare luna care trece burtica creste si schimba centrul de greutate al corpului iar acesta compenseaza prin a accentua curburile fiziologice ale coloanei vertebrale. Din acest motiv pot aparea dureri articulare, contracturi musculare si o respiratie deficitara.

Gimnastica prenatala este foarte importanta deoarece ajuta la mentinerea mobilitatii coloanei vertebrale si mentinerea corecta a aliniamentului corporal. Deasemenea ajuta la imbunatatirea respiratiei in timpul sarcinii, reducerea edemelor, cresterea mobilitatii pe articulatiile membrelor si nu in ultimul rand la relaxarea intregului organism.

Gimnastica se face intr-un ritm lent si consta in exercitii pe minge „fitball”, streching, exercitii la sol, respiratii abdominale si toracale, reeducare perineala si respiratii de travaliu.

Gimnastica prenatala incepe din saptamana 12 de sarcina si poate fi facuta pana in ultima zi de sarcina cu o frecventa de 1-3 ori pe saptamana.

, , ,

Entorse

Entorse

Entorsa este o întindere, o răsucire sau o îndoire forțată a ligamentelor, fară ca oasele să părăsească articulația. Cea mai întalnita entorsă este cea a gleznei, majoritatea sportivilor suferind acest tip de afecțiune in practică. Apare la orice varsta in caz de accidente (calcat stramb, cazaturi, alunecari pe gheata, etc)

Simptome

Entorsele apar cel mai frecvent la nivelul gleznei şi al genunchilor şi includ simptome precum:

  • Umflarea rapidă, uneori însoţită de modificarea culorii pielii;
  • Alterarea funcţiei unei articulaţii sau o senzaţie de instabilitate;
  • Durere şi sensibilitate în zona afectată;
  • Un sunet ca o pocnitură;
  • Dificultate în utilizarea articulaţiei.

Tipuri de entorse

În funcție de afectarea ligamentelor

  • Entorsele de gradul I: o întindere la nivelul ligamentului;
  • Entorsele de gradul II: o rupere incompletă a ligamentului;
  • Entorsele de gradul III: ligamentul este complet rupt

Tratament

  • Repaus – evitaţi activităţile care produc durere sau umflare;
  • Imobilizarea articulției fie cu fașă elastică, fie cu atelă gipsată sau benzi kinesiologice în funcție de gravitatea acesteia;
  • Aplicaţii cu gheaţă pe zona afectată pentru a scădea durerea, umflătura sau spasmul muscular;
  • Administrarea de antinflamatoare;
  • Kinetoterapie;
  • Fizioterapie.

Sfaturi pentru prevenirea entorselor

  • Încălzirea mușchilor si ligamentelor înaintea activităților fizice;
  • Tonifierea musculaturii adiacente;
  • Folosirea accesoriilor ce susțin articulațiile (gleznieră, cotieră, genunchieră, fasa elastică);
  • Exercitiile de streeching, folosite pentru creștereea mobilități și rezistentei.
  • Evitați creșterea în greutate, sedentarismul, purtatul de greutăți.
, , ,

Dureri de spate: simptome, cauze si tratament

Dureri de spate: simptome, cauze si tratament

Durerea de spate este apariția oricărui fel de durere sau disconfort în toate zonele cloanei vertebrale, acestea fiind împarțite în dureri cervicale, toracale, lombare sau dureri în zona sacrală. Durerea în zona lombara este cea mai întâlnită boală din zilele noastre, deoarece sustine cea mai mare parte a greutatii din partea superioara a corpului. Durerile de spate sunt printre cele mai comune motive pentru care oamenii merg la medic si una dintre cauzele principale ale dizabilitatii la nivel mondial. 

Simptomele

  • Inflamatie (umflare) pe spate;
  • Durere in picioare;
  • Durere care ajunge sub genunchi;
  • Un prejudiciu recent, lovitura sau traume la spate;
  • Amorteala in jurul anusului;
  • Amorteala in jurul feselor.

Cauze:

  • Pozitia incorecta la birou;
  • Ridicarea obiectelor grele;
  • Supraponderabilitatea;
  • Lipsa exercitiului;
  • Tocuri inalte.

Emotiile – Nu subestimati puterea sentimentelor de a aduce durere. Stresul poate duce la tensiune musculara in spate, iar depresia si anxietatea pot face durerea sa se inrautateasca

Durerile mai pot apare in urma unor traumatisme sau afectiuni

Afectiuni:

  • Spondiloza;
  • Cifoza;
  • Lordoza ;
  • Scolioza ;
  • Hernia de disc.

Cum prevenim si tratam durerile de spate

Prin miscare – kinetoterapia va poate ajuta sa depasiti un episod de dureri de spate. Scopul kinetoterapiei este de a restabili miscarea fara durere si de a va ajuta sa mentineti aceasta imbunatatire pe termen lung. Kinetoterapeutii nostri folosesc o serie de modalitati pentru a atinge aceste obiective. Acestea pot include lucruri cum ar fi tratamente de tip masaj, exercitiu terapeutic sau modalitati electrice. Recuperarea poate dura si poate fi legata de diferiti factori.

Acestia includ gravitatea problemei si, de asemenea, starea tesutului dumneavoastra inainte de vatamare

Dupa o perioada de inactivitate prelungita, faceti exercitii cu impact redus. Consultati un medic pentru o lista a exercitiilor adecvate cu impact redus, adecvate varstei, care vizeaza in mod specific consolidarea musculaturii spatelui inferior si a abdomenului.

Mentineti o alimentatie si o dieta adecvata pentru a reduce si a preveni cresterea in greutate excesiva, in special in jurul taliei, care solicita muschii spatelui. O dieta cu un aport zilnic suficient de calciu, fosfor si vitamina D ajuta la promovarea cresterii osoase.

Prevenirea durerilor de spate

  • O viata activa ;
  • Controlul greutatii;
  • Controlul posturii;
  • Alternarea activitatii sedentare cu exercitii;
  • Alegere saltelei potrivite;
  • Alegerea incaltamintei potrivite;
  • Invata sa ridici lucruri grele corect.